* Când vor, băieţii de cartier pot fi şi domni *
VREI SA FII PUBLICAT(A) IMEDIAT? Scrie liber(a) despre orice te preocupa, daca esti ferm convins(a) ca subiectul tratat ii va interesa si pe altii! Trimite repede textul tau, sub forma unui articol editat corect ortografic, atasat unui email si, daca este considerat de larg interes public, va fi imediat postat copy/paste in intregime si absolut gratuit pe https://jurnalism-independent.blogspot.com (cu eventuale scurte date biografice, daca le furnizezi). Dedica-te cu incredere jurnalismului cu adevarat independent!
E-mail la: jurnalism.independent@gmail.com
Când vor, băieţii de
cartier pot fi şi domni
Ivanna Ravac
Am locuit în Pantelimon opt ani de zile. Când
m-am mutat acolo, m-a întâmpinat gașca de spărgători de semințe a cartierului -
niște matahale cu maieul suflecat deasupra
burții, care se strângeau seară de seară la scara mea să asculte manele pe
telefon și să fluiere gagicile care treceau pe stradă.
Prima dată când am trecut printre ei ca să
ajung acasă, au mârâit puțin, nemulțumiți că-i fac să se mute din loc. Mi-am
cerut scuze. A doua oară când m-au văzut au făcut mișto de bocancii mei și m-au
întrebat dacă le fac și lor un masaj cu lanțul. A treia oară m-au invitat să
stau cu ei „mai la o bere, mai la un Salam”. Sau „salam”, că încă nu știu dacă
se refereau la muzică sau chiar aveau mezeluri prin buzunare. Am mulțumit și am
refuzat politicos, motivând că am de învățat.
După ce s-au obișnuit cu mine, am devenit
Vecina. Izbucneau în urale de fiecare dată când mă vedeau și mutau singuri
cutiile de bere din calea mea, „ca să treacă Vecina, că nu vezi că are șenilele
alea-n picioare, n-are loc să calce”. Când îi vedeam că joacă barbut, mă opream
câteva secunde până dădeau cu zarul, ca să „nu le tai norocul” (da, știu să joc
barbut, știu superstițiile legate de barbut, nu întrebați). Iarna, când mutau locul
de ședință la non-stopul de vizavi și mă mai prindeau când mergeam să-mi iau
țigări, nu se lăsau până nu convingeau vânzătoarea să-mi dea ceva dulce. „Dă-i,
fă, o ciocolată la domnișoara, nu d-aia, că e proastă, dă-i un Baunti, că e
fată fină, hai, pune la mine pă caiet!”.
Când mai venea câte unul nou în gașcă și îl
vedeau că se pregătește să se ia de mine, îl puneau la punct imediat. „Las-o,
bă, Chirane, pă Vecina în pace, că e dă salon”. Cred că nu exista compliment
mai mare pe care să-l poți primi din partea lor. Eram „dă salon”.
Nu m-au atins
nici măcar cu un deget, niciodată.
Acum câteva luni, m-am mutat în Rahova. Când
mă trezesc, mă duc la o shaormerie de pe stradă să-mi iau cafea. Shaormarul e
un văr un pic mai elevat de-al băieților din Pantelimon, în sensul că are mereu
un cornet de ziar în care scuipă cojile de la semințe, nu le dă pur și simplu
pe jos. De când m-a văzut, am fost „prințesa” lui. „Hai, prințeso, să-ți dau și
o shaormă. Face băiatu' cinste!”. De fiecare dată, în timp ce așteptăm să se
facă cafeaua la aparat, îmi cântă „Tu ești femeia visurilor mele”. Mi-a promis
că am o shaorma de la el „când vrea inimioara ta”, iar dacă mi se face cumva
foame și nu e el prin preajmă, „zi dă Samir și să rezolvă!”. După ce s-a
lămurit că nu mănânc shaorme, a început să mă tenteze cu baclavale. Apoi, a
refuzat să-mi mai ia banii pe cafea. A înțeles că nu-i dau numărul de telefon,
probabil știe că n-are nicio șansă, dar tot nu se lasă. Uneori, îmi mai compune
pe loc câte-o manea, pe care mi-o cântă cu dedicație. „Când oi fi mai
singureaaa/Tu de Samir nu uitaaaa/Că ești frumoasă ca o steaaaa”.
Pentru mine, oamenii ăștia vor rămâne întotdeauna niște domni. Domni din
Cocălăreni, domni pentru nivelul lor de semințe, bere la scara blocului, manele
și shaorme, dar totuși, domni. Așa cum sunt ei, needucați, crescuți cu găinile
pe balcon, învățați cu zaruri și cu combinații, cred că în raport cu o femeie
se plasează mai sus decât ăia care te invită la cafele și te înjură după ce-i
refuzi, sau ăia frezați și aranjați din club care tăbară cu labele pe tine de
parcă te-au câștigat la loz în plic. Sau la barbut!
Repet, PENTRU NIVELUL LOR, băieții ăștia bifează toate punctele curtării
old-school: se oferă să facă cinste, te protejează și îți fac cadouri și
serenade. Sigur, la mine și probabil la cele care mă citesc pe facebook nu
funcționează, că suntem din lumi diferite față de ei. Dar eu tot apreciez. Și
nu știu, în caz că știți vreo florăreasă drăguță sau ceva, spuneți-i să întrebe
de Samir, că e „dă salon”. O să fie tare fericit! 
[Preluare de pe Facebook]
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu