Jurnalism independent. Scrie liber despre orice!

* Scrisoare lui Vasile Șerban *

VREI SA FII PUBLICAT(A) IMEDIAT? Scrie liber(a) despre orice te preocupa, daca esti ferm convins(a) ca subiectul tratat ii va interesa si pe altii! Trimite repede textul tau, sub forma unui articol editat corect ortografic, atasat unui email si, daca este considerat de larg interes public, va fi imediat postat copy/paste in intregime si absolut gratuit pe https://jurnalism-independent.blogspot.com (cu eventuale scurte date biografice, daca le furnizezi). Dedica-te cu incredere jurnalismului cu adevarat independent!

E-mail la: jurnalism.independent@gmail.com

Oana Ursache

Scrisoare lui Vasile Șerban,

blocat de australopiteci timp de o lună,

știi, eu am predat literatură comparată, mulți ani, asta fusese pasiunea mea, mi se părea literatura lumii atât de mare și literatura noastră atât de prăfuită și mică și fără vână în venă și lipsită de mesaj, erau anii 2000 și credeam că scăparea nu ne poate veni decât de la antici, eram fascinată de Adevăr și Libertate, citeam ca o apucată ca să înțeleg totul despre relativitatea adevărului și imposibilitatea libertății, mi se părea că având un corp, deja nu mai poți fi liber, nici dacă ești cocor, nici dacă ești delfin,

la toate astea mă gândeam eu în tinerețea mea de tânără profesoară ziua și ceva mi puțin tânără mamă seara,

până când am citit uluită Muștele lui Sartre, o revendicare a figurii cristice în Oreste, nefericitul frate al nefericitei Electra, cea chemată să comită matricidul, cea mai cumplită dintre crime, anulatoare de drept de a exista,

acolo, în Muștele lui Sartre am învățat eu ce este libertatea,

Oamenii sunt liberi! ăsta e secretul vieții de aici și vieții de apoi, oamenii nu știu cât de liberi sunt și trebuie să fie, târâie prin viață lanțuri imaginare, pe care le pun societatea, părinții, școala, și pe care ei CRED că le au,

tu știi, Serban Vasile cât de liberi sunt, de fapt, oamenii!

dragul meu Serban Vasile,
că nu știu cum să îți spun pentru că doar tu puteai să ai numele de familie sub formă de prenume, o să îți spun Vasile pentru că așa îl chema pe bunicul meu matern, Vasile Ursache, tâmplar format la Școala de Arte și Meserii, recita încă, la 80 de ani, poeme învățate în școala primară, om drept și integru, fusese în război până la Cotul Donului, apoi din toată arta și meseria a lucrat la Căile Ferate, punea traverse, el, cu mâinile alea cu care pe ”tejgheaua” de acasă făcea mobilierul pentru toată casa, pleca luni la 3 dimineață și se întorcea sâmbătă la 6 seara, iar când am intrat eu la Filologie mă întreba în fiecare an dacă l-am studiat pe Istrati, nu bre Tătaie, că noi studiem bre scriitori mari din literatura universală, iar dintre români numai pe ăia de top, era după revoluție și Tătaia aștepta de la profii de literatură din universități să îl predea pe Istrati cel interzis, așa încât, când a văzut că nu-i chip, în anul 3 s-o apucat să îmi povestească el despre Istrati, avea copiată Spovedania, cu scrisul lui de mână, scris prea mic, pentru mâna mare pe care o avea, pe caiete de matematică, avusese un amic o terfeloagă de carte, pe alocuri nici nu se mai puteau citi cuvintele așezate în colțuri, așa că Tătaia salvase cumva cartea aia și o scrisese pe caiete, pe care le ținuse în lădița de ceapă la fund, Spovedania lui Istrati mie mi-a mirosit a ceapă, am început apoi să citesc Chiralina și apoi a murit Tătaia, iar eu am făcut un doctorat recitindu-l pe Istrati,

dragă Vasile, Istrati m-a întors la literatura română, pe care încetul cu încetul am învățat să o iubesc, iar acum îi sunt, pe cât pot eu, ambasador, ambasadori suntem toți căpșunarii, în felul nostru, Tătaia și Istrati m-au întors cu fața la literatura din care veneam,

dragă Vasile, în literatura română se râde prea puțin

dragă Vasile, în literatura română nu există oameni liberi

de aceea te iubesc, pentru că, împreună cu o mână de alți scriitori români, mă faceți să râd, și râd ca la Moliere și plâng la final tot ca la Moliere, nu o să râd niciodată în altă limbă cum râd în limba mea

iar când scrierea ta mă face să râd și apoi să plâng, când toate scrierile tale au o morală aproape orientală, la care ajungi după ce râzi ținându-te cu mâna de burtă, când scrierea ta mă convinge cât de liberi suntem,

dragă Vasile, dă-mi voie să mă înclin, să îți mulțumesc că ai binevenit în Cartea Curvelor, care iată, cu ajutorul vostru se scrie, se tot scrie, întru schimbarea metehnelor mentalităților românești.

Elena, te rog mult să îi transmiți, dacă nu vede mesajul meu, că vă iubesc.

[Preluare de pe Facebook]