Jurnalism independent. Scrie liber despre orice!

* Concediul terminat. Rămân impresiile. De tot felul!

VREI SA FII PUBLICAT(A) IMEDIAT? Scrie liber(a) despre orice te preocupa, daca esti ferm convins(a) ca subiectul tratat ii va interesa si pe altii! Trimite repede textul tau, sub forma unui articol editat corect ortografic, atasat unui email si, daca este considerat de larg interes public, va fi imediat postat copy/paste in intregime si absolut gratuit pe https://jurnalism-independent.blogspot.com (cu eventuale scurte date biografice, daca le furnizezi). Dedica-te cu incredere jurnalismului cu adevarat independent!

E-mail la: jurnalism.independent@gmail.com

Concediul terminat. Rămân impresiile. De tot felul!

Ciprian Mihali

La sfârșitul unei luni de concediu, părăsind din nou țara pentru o vreme, alături de nenumăratele momente minunate și de bucuria revederii celor dragi, rămân și câteva impresii puternice născute din frecventarea spațiului public, cel fizic și cel mediatic.

Prima este ușurarea, întrucâtva inconștientă, că am scăpat din nou teafăr de pe drumurile românești. O infrastructură insuficientă și niște marcaje făcute fără cap și în bătaie de joc îi transformă pe șoferi în niște brute pentru care fiecare depășire pe dreapta e vitală dacă asta le oferă un metru în plus în fața dușmanilor din trafic. Căci circulația continuă să fie privită ca un teatru de război, un spațiul al concurenței nemiloase, al disprețului față de celălalt. Viteză, faruri, claxoane, manevre ingenioase dar ilegale, nimic nu trebuie să lipsească din arsenalul celor viteji. Şi da, facilitatea insultelor, ca recurs penultim, ultimul fiind desigur violența fizică.

A doua este decalajul tot mai mare care se cască între spațiile private și cele publice. Casele, gardurile, mașinile, toate expun prosperitatea privată haotică, în vreme ce trotuarele, șanțurile, rigolele, spațiile de trecere stau mărturie pentru neputința sau indiferența autorităților, dar și a utilizatorilor acestor spații. În atâtea sate și comune se înalță vile falnice cu BMW în fața porții, dar cu buruieni de un metru și cu șanțuri care se urnesc, cu trotuare lipsă și cu acel nesfârșit praf care devine noroi la prima ploaie. Prin cartiere, mobilierul urban e vechi, sărăcăcios, degradat – peisaje urbane de o tristețe fără margini.

În sfârșit: cum își poate păstra o societate echilibrul afectiv și luciditatea, dacă zi de zi i se servesc până la dezgust violențe mediatice la foc automat, moderatori care țipă sau care nu știu să vorbească, experți care vorbesc de miracole și icoane făcătoare de minuni, femei isterice și bărbați transpirați lăudând importanța curgerii energiei cosmice în casă, o armată de hiene hrănindu-se din reziduurile vieții de zi cu zi, căutând în gunoaiele celor bogați și ale celor săraci perla pretins rară a scandalului, imaginea „care vă poate afecta emoțional”, scăldându-se toate în sosul publicității la medicamentele care vindecă respirații urât mirositoare, infecții urinare, scurgerile sau diareea. Un tablou media caracterizat de hărțuire afectivă, de presiuni de a renunța la rațiune, la educație și cultură, pentru acel divertisment care scoate ce e mai obscen și mai obscur, mai irațional și mai grosolan din fiecare.

O societate tristă și vlăguită, în care bucuria de a fi împreună a fost exilată în privat, în timp ce faptul de a fi cu alții poartă cicatricea neîncrederii, a lipsei de respect și de cuvânt.

Șantierul conviețuirii seamănă cu o casă neterminată. Cu fiecare cărămidă ce pare să fie stângaci așezată, alți pereți se năruiesc. Dar e șantier, iar munca la el nici nu pare să fi început.

[Preluat de pe Facebook]