Jurnalism independent. Scrie liber despre orice!

* Alpha - un film prost cu buget redus

VREI SA FII PUBLICAT(A) IMEDIAT? Scrie liber(a) despre orice te preocupa, daca esti ferm convins(a) ca subiectul tratat ii va interesa si pe altii! Trimite repede textul tau, sub forma unui articol editat corect ortografic, atasat unui email si, daca este considerat de larg interes public, va fi imediat postat copy/paste in intregime si absolut gratuit pe https://jurnalism-independent.blogspot.com (cu eventuale scurte date biografice, daca le furnizezi). Dedica-te cu incredere jurnalismului cu adevarat independent!

E-mail la: jurnalism.independent@gmail.com

Alpha - un film prost cu buget redus

                        

 Angela Tocilă

Am zis că dacă e început de weekend să vă fac o cronică de film, azi Alpha, pe care eu l-am așteptat aproape un an. Mă fascinează toate filmele despre trecutul îndepărtat și viitorul, tot îndepărtat, asta însemnând că prezentul e cam de căcat. Mi-a dat cu rimă iar, ce să fac, așa-s artiștii...

Acțiunea se petrece undeva în preistorie, dar mai încoace așa, pentru că oamenii aveau deja haine cusute și capișoane, nu arătau ca sărăkiile alea de oameni de grotă, urâți și jegoși, vai mama lor, pe care-i vedem în documentare despre strămoșii noștri cu care ne mândrim doar parțial, deoarece unii dintre noi au descoperit apa, săpunul și pasta de dinți.

Filmul începe în mijlocul unui trib oarecare din Europa în timpul unei ierni de crăpau pietrele sau a unei glaciațiuni minore, în plină desfășurare a unei ceremonii de inițiere a fiului șefului de trib, un băiat de vreo 16 ani, drăguțel și spălățel aș zice, după felul în care l-a împins pe taică-său râzând și zicându-i pe limba europeană veche că pute de-i mută nasul. Râde și tăticu și-și mută hoitul mai încolo, după care pune patru handralăi din sat să-l bată măr pe fi-so. Eu la început am crezut că e o răzbunare pentru că s-ar fi simțit jignit de observația legată de igiena personală, bunuind eu că omul suferea cu glanda, săracu... Nu puțea el așa, de plăcere!...

Ei, m-am înșelat, omorul pe care și l-a luat băiatul făcea parte din ritualul de inițiere, adică toți puțoii satului erau caftiți ca să simtă că-s bărbați. Tatăl își adună copilul de pe jos, îl scutură de zăpadă, îi ia fața spartă și plină de sânge în mâini și se bucură amândoi, apoi își iau imediat rămas bun de la muierile din trib, și împreună cu restul masculilor se duc la vânătoare. Pe drum, adună balegi de diferite consistențe și forme de îngheț, le miros și deduc că sunt aproape de o turmă de bizoni, care imediat se și vede în zare. Fac ăștia o hărmălaie de nedescris și cireada de vaci pornește în galop spre cea mai apropiată prăpastie să se salveze și cad toate în hăul adânc de vreo 200 de metri, că mă plictisesc până ajung animalele la fund. Cam pe la momentul ăsta am ațipit eu și nu mai rețin cum a ajuns și băiatul proaspăt inițiat în râpă, dar urmăresc vreo 20 de minute de jale a tatălui care, pe de o parte se simte îndurerat, cum e și normal, pe de altă parte și cam vinovat, considerând că băiatul era totuși prea crud ca să meargă deja la serviciu.

Dar, surpriză, băiatul nu e mort deloc și se târăște acolo pe fundul râpei strigându-l pe taică-său care nu-l mai aude, fiind demult plecat neconsolat spre casă, la căldură și îmbuibare cu carne de bizon...
Ațipesc iar din cauza albului zăpezii și mă trezesc când apare un lup în peisaj, cu băiatul nostru în același spațiu locativ, respectiv o peșteră în care era deja cald și bine din cauza focului vesel dintr-o vatră din pietre. În loc să urmăresc mârâielile reciproce dintre câine și om, eu mă gândesc de unde kilu Saftii a găsit el lemne de foc. N-avea de unde, dar cred că regizorul a scăpat cumva din vedere acest aspect minor și mă concentrez din nou pe prietenia dintre om și lup, ce se înfiripă destul de repede, aștfel că animalul devine pescar și hăitaș la vânătoare al omului. That was the beginning of a beautiful friendship care durează până în zilele noastre.

Între timp ei sunt în continuă mișcare, doar că nopțile le petrec lipiți unul de altul, până apare un alt lup pe care eu l-am confundat cu o hienă inițial, care după ce a mârâit la lupul nostru, l-a lăsat să-l lingă pe bot și a plecat cu haita ce-l aștepta pe o coamă de deal. Lupul s-a uitat cu ochi umeji la stăpân, iar acesta i-a spus cu toată înțelegerea: hai, du-te la familia ta. Lupul nu așteaptă să-i zică de două ori și pleacă după haită.

Băiatul își continuă călătoria ghidându-se după niște stele, prin viscol și ninsori abundente. Cod roșu, cum am spune noi. Merge ce merge, și la un moment dat, apare iar lupul lui mâncând la un loc cu familia dintr-un hoit de animal. Băiatul aleargă spre el ca Whitney Houston spre bodyguardul Kevin Costner și nu-și dă seama că e pe gheață care se rupe și cade în apă. Se tot zbate el sub gheață, dă cu cuțitul în ea, gheața nu se spage, lupul sare cu încetinitorul deasupra, ăsta dă iar cu cuțitul și scoate mâna deasupra gheții și ajutat de câinele lui iese la suprafață. Nu vă mai plictisesc cu detalii, bănuiesc că știți deja că mă tot întrebam de unde are lemne de foc și cum reușește el să scoată o flacără pe umezeala aia din bățul pe care abia-l freca cinci secunde, când mie mi-ar trebui trei zile pe timp de caniculă să scot o amărâtă de scânteie prin această metodă rudimentară.

Îi mai fugărește o haită de coioți preistorici, ei intră într-o peșteră, haita fuge ca proasta mai departe. Atunci apare o panteră neagră sau așa ceva, iar cel mai bun prieten al omului se ia în gură cu ea, neavând însă șanse de a învinge pentru că felina era de două ori cât el. Se bat animalele în legea lor în timp ce băiatul își potrivea în arcul ce-l luase de la un mort pe drum, singura săgeată, ezitând însă să tragă de frică să nu-și omoare câinele. Trage, într-un final, când observă că felina cam mătură peștera cu câinele lui, urmează 3 secunde de suspans și Grivei iese scâncind de sub animalul ăla rău. La gât e tot capsat, băiatul scuipă sânge pentru că între timp s-a îmbolnăvit de tbc sau așa ceva, de la baia nedorită sub gheață.

 
Acum sunt praf amândoi, băiatul cară câinele pe brațe până ajunge în satul lui, unde mă-sa și taică-său făceau ceva treburi casnice pe lângă cortul din blănuri și piei naturale. Ajunge băiatul istovit în dreptul familiei, cu niște gură cască uitându-se uimiți la el și care, în zilele noastre ar fi gloata aceea care te filmează când te îneci sau zaci în drum călcat de autobus, cade în genunchi, pune câinele leșinat pe jos, taică-său se ridică nevenindu-i să-și creadă ochilor, se duce acolo peste fiu-său care-i spune ”am vrut să fii mândru de mine” de parcă dacă nu voia să fie ta-su mândru s-ar fi lăsat să moară degerat pe undeva, apare și mă-sa care se apleacă și ea deasupra lui și se uită toți trei lăcrămoși ca vitele unii la alții, în timp ce eu urlu în interior: duceți-l bă, la căldură, i-au înghețat coaiele tot drumul, și-a scuipat deja jumătate dintr-un plămân, moare acolo plin de lacrimile și mucii voștri!

Următoarea scenă e în casă unde vrăjitoarea satului îi face tratament cu bioenergie câinelui despre care imediat ce fată 6 căței aflăm că era de fapt cățea, iar pe băiat îl tot șterge mă-sa și niște babe pe frunte, ca în orice film american în care dacă ți-a intrat un cui în talpă, tratamentul anti tetanos constă în comprese și spălături cu cârpa muiată într-un lighean și priviri pline de dragoste. Așa i s-a vindecat și tbc-ul băiatului nostru pentru că filmul se termină cu băiatul și cățeaua privind în zare spre viitorul luminos în care strămoșii băiatului vor mai vâna doar promoțiile la supermaket, un loc de parcare în buza molului și o programare la un hair stylist în vogă, iar cei ai cățelei vor fi plimbați de oameni în lesă, adunându-li-se căcatul în pungi, ca recompensă și recunoștință eternă pentru sacrificiul făcut de-a lungul, latul și complexitatea istoriei pentru specia umană. Cățelușii zburdau în jurul lor fericiți, grași ca niște purcei, foarte bine hrăniți din belșugul de răbdări prăjite ale tribului.

Dacă nu mă credeți și vă încăpățânați să vedeți o prostie mai mare decât Forma Apei, n-aveți decât. E bun cel mult de somnifer, pentru că nici gălăgie prea multă nu face nimeni în film. Dar e o porcărie ieftină, o pierdere de vreme cu o reclamă nemeritată, un film cu buget atât de mic încât ar fi putut  fi filmat la Arieșeni pe timp de iarnă. În rolul cățelei ar fi putut fi orice javră nemâncată de la domnul Sivu sau alt localnic, cazarea actorilor și echipei de filmare fiind gratis în grajdul Minervei. Niște geci și flenduri vechi se găsesc și la mine la căsuță, le dădeam cu plăcere de dragului artei...

The Fu..ing End