Jurnalism independent. Scrie liber despre orice!

* Jocuri pe muchie de cutit

VREI SA FII PUBLICAT(A) IMEDIAT? Scrie liber(a) despre orice te preocupa, daca esti ferm convins(a) ca subiectul tratat ii va interesa si pe altii! Trimite repede textul tau, sub forma unui articol editat corect ortografic, atasat unui email si, daca este considerat de larg interes public, va fi imediat postat copy/paste in intregime si absolut gratuit pe https://jurnalism-independent.blogspot.com (cu eventuale scurte date biografice, daca le furnizezi). Dedica-te cu incredere jurnalismului cu adevarat independent!

E-mail la: jurnalism.independent@gmail.com

Jocuri pe muchie de cutit

Alexandru Ghillis

Ca sa atenuez eventuale reprosuri din partea unora care s-ar putea sa nu fie de acord cu cele spuse de mine in continuare, ma vad nevoit sa precizez ca, pe langa faptul ca nu sunt de meserie jurnalist, nu sunt nici analist politic, ci doar un simplu traitor pe aceste meleaguri, in care m-a harazit divinitatea. Si, umil, imi dau si eu cu parerea, ca toti ceilalti cetateni. Fiindca un cunoscut si apreciat jurnalist roman, Silviu Sergiu, a postat pe Facebook un comentariu la mesajul altui feisbuchist, mi se pare interesant si ma incita pozitiv, asa ca il voi posta mai jos.

„În România, Stânga modernă este cu un pas înaintea Dreptei. USR, Demos sunt deja structuri politice organizate. USR este chiar funcţională. Chiar dacă partidul nu s-a limpezit doctrinar, mizând pe "center catch-all party" pentru a strânge cât mai multe voturi.

Pe centru-stânga este şi România Împreună, a lui Dacian Cioloş.

Pentru echilibru, este nevoie de un partid de dreapta precum cel descris de Adrian Papahagi. Un partid atlantist, pro-NATO, pro-SUA, moderat pro-UE, care să aibă drept principal obiectiv combaterea conservatorismului rusofil, extremist, dughinist.

Şi care, în viitor, sā echilibreze excesele Stângii. Care îşi vor face apariţia, oricât de bine aratā azi partidele noi...”

Frumos gandit, zic, dar… Privind in mare rahatul aparent democratic in care ne zbenguim de aproape treizeci de ani, dupa ce am scapat sangerand dintr-o dejectie apasatoare a „democratiei populare national-comuniste” cu o durata de circa saizeci de ani, acum chiori, surzi si anormali ar trebui sa fim ca sa nu avem capacitatea de a concluziona, vazandu-ne in ce scaldatoare continuam sa lancezim si ca, de fapt, suntem niste entitati docile aflate la cheremul unei mari mafii politico-economice cu ambitii etatiste, cocotata la Putere de multi naivi bine imbroboditi de escroci smecheri, si care-si trage profituri enorme pe seama statului, fiindca poate (de regula, sustinuta obedient, din lasitate, si inainte de 1989 si dupa, de la varfurile bisericii ortodoxe romane, facute pres politicii vremurilor). Si exista si o alta mafie ceva mai mica, de cealalta parte a baricadei, lipsita momentan de forta operativa si aparent ignorata de mafia stapana pe butoanele tarii, insa aflata in infrigurata asteptare, ca – pe romaneste – sa i-o traga adanc celei mari, aflata acum vremelnic la impartitul bunatatilor si sa-i ia puterea si jucariile, fiindca o sa poata.

Aidoma unor inaintasi romani celebri, asemenea lui Caragiale la timpul sau, asistam azi neputinciosi si scarbiti la jocurile acestor mafii, care au alternat din 1990 incoace. De fiecare data jocurile de-a democratia europeana s-au desfasurat intre aceleasi limite ale perceptiei,  fiindca parte din jucatorii principali ai ambelor echipe, ei si urmasii lor, sunt rezultatul vizibil al unei schimbari furtunoase de regim (o lovilutie in decembrie 1989, in cazul nostru), cand, de regula, ca dupa orice mare furtuna, intotdeauna se ridica si raman la suprafata apelor linistite majoritatea gunoaielor. La noi, plutesc acum atat de multe si murdare, incat doar cu mari eforturi vor putea fi aruncate la lada de gunoi (a istoriei)!

Din pacate, o buna parte dintre oamenii nostri de calitate, dintre intelectualii de marca si profesionistii din toate domeniile de varf ale societatii sta retrasa in propria cochilie. Probabil ca elitele se simt apasate de prea multa lehamite, comentand mai mult din off necazurile, ori, ne mai suportand situatia, alaturi de multi alti cetateni disperati, ies in piata publica sa-si strige fiecare ofurile, unde sunt alergati, udati cu apa si gazati de fortele de ordine ale stapanirii, care se crede imbatabila pentru totdeauna. Eh, dar astea-s jocuri pe muchie de cutit!