Jurnalism independent. Scrie liber despre orice!

* Peschesul - un narav al locului, greu de inlaturat

VREI SA FII PUBLICAT(A) IMEDIAT? Scrie liber(a) despre orice te preocupa, daca esti ferm convins(a) ca subiectul tratat ii va interesa si pe altii! Trimite repede textul tau, sub forma unui articol editat corect ortografic, atasat unui email si, daca este considerat de larg interes public, va fi imediat postat copy/paste in intregime si absolut gratuit pe https://jurnalism-independent.blogspot.com (cu eventuale scurte date biografice, daca le furnizezi). Dedica-te cu incredere jurnalismului cu adevarat independent!

E-mail la: jurnalism.independent@gmail.com

Peşcheşul – un nărav al locului, greu de înlăturat

Alexandru Ghillis

Ca să fie clar, nu am pretenţia unei analize efectuate de un expert, ci aştern pe scurt câteva constatări însumate şi asumate la rândul meu, ca umil trăitor hărăzit de Dumnezeu pe aceste meleaguri.

Pot spune că năravul locului, peşcheşul, ca - de altfel - a întregului spaţiu sud-estic european, supus în istoria sa puterii dominatoare a Înaltei Porţi Otomane, aproape că s-a imprimat, cu timpul, în gena multora dintre locuitori, devenind obicei. Pe plaiurile străbune, ca peste tot în zona balcanică, peşcheşul ori haraciul – care presupuneau valori considerabile în bani sau bunuri - au evoluat în zilele noastre la mită sau, popular, la şpagă acordată unor persoane sus-puse în funcţii decizionale sau unor funcţionari publici de care depinde direct rezolvarea dorinţelor solicitanţilor dispuşi să le cumpere favorurile. Astăzi, valoarea şpăgilor depinde, descendent, atât de importanţa solicitării, cât şi de aceea a factorului decizional sau executiv şi poate ajunge, tot mai jos, până la clasicul bacşiş/ciubuc. Acum, nici nu poate fi prea mult incriminat ciubucul, fiind larg răspândit şi acceptat ca recompensă, aproape peste tot în lume, de către chelneri, frizeri, bagajişti din hoteluri, şoferi de taxi şi alţi simpli lucrători din serviciul public. Oricum, indiferent de denumiri şi de valorile tranzacţionate, în definitiv este vorba de corupţie şi, după cum am văzut recent şi în România, corupţia poate ucide! Însă, după părerea multora, corupţia, încurajată de entităţi ale unor reţele oculte, va fi greu de eradicat fără un sistem coercitiv adecvat,  adaptat corect situaţiei.   

Dacă bacşişul s-a menţinut de-a-lungul vremii, în general,  sub forma unor modeste sume de bani în palierul socio-economic inferior, şpăgile au crescut în timp. Nu se poate uita perioada de tristă amintire a Epocii de Aur, când la mare preţ erau celebrele „ţigări medicinale” (şi abundau vorbe de duh  ca, de exemplu, „kent mai veniţi pe la noi?” sau „peşte cât timp?...”) ori plasarea coniacului cubanez, a cărnii la pachet şi a altor bunuri, rare la acea vreme pentru românii de rând, transferate repede - la mica înţelegere - în parcaje, direct în portbagajele şpăgarilor. Aşa am întâlnit odată, în acele timpuri, un cadru medical cunoscut, care deţinea acasă o ladă frigorifică plină cu pachete de carne şi se „plângea”, spre hazul celorlalţi, că nu reuşea niciodată să ajungă la fundul lăzii! Dar alea-s timpuri de peste un sfert de secol în urmă şi par chiar ridicole! Acum se pretind şi se oferă şpăgi de zeci şi sute de mii, de milioane de euro. Pentru asemenea sume mari se lasă câteodată şi cu crime. În afară de oameni de afaceri care s-au chinuit să-şi clădească cinstit propriile firme de succes, infimi ca număr, au luat naştere adevărate reţele mafiote care, sprijinite de unele personaje politice şi administrative corupte, au reuşit să-şi pună amprenta lor toxică peste ţară, spre disperarea celor mulţi. Până când?