Jurnalism independent. Scrie liber despre orice!

* Bani fara numar... fara numar... Dar cultura?

VREI SA FII PUBLICAT(A) IMEDIAT? Scrie liber(a) despre orice te preocupa, daca esti ferm convins(a) ca subiectul tratat ii va interesa si pe altii! Trimite repede textul tau, sub forma unui articol editat corect ortografic, atasat unui email si, daca este considerat de larg interes public, va fi imediat postat copy/paste in intregime si absolut gratuit pe https://jurnalism-independent.blogspot.com (cu eventuale scurte date biografice, daca le furnizezi). Dedica-te cu incredere jurnalismului cu adevarat independent!

E-mail la: jurnalism.independent@gmail.com

Bani fără număr... fără număr... Dar cultura?

Alexandru Ghillis

Cultura nu are tangenţe cu banii fără număr... fără număr!... Dar subcultura are din plin! Din subcultură s-a îmbogăţit o mulţime de oameni fără cultură şi mass-media tabloidă. Insă aţi văzut cumva oameni de cultură îmbogăţiţi din activităţi culturale? Nu prea. In această situaţie se află şi cei care lucrează în instituţiile de învăţământ şi cele de cultură din România. De aceea, doresc să mă refer acum la specialiştii autorizaţi în promovarea şi conservarea valorilor culturale. Mai precis, la cei implicaţi în păstrarea şi valorificarea patrimoniului cultural-artistic autohton. Din păcate, poate fiindcă reprezintă un segment insignifiant ca număr, raportat la nivelul ţării, lipsiţi de apărare din partea vreunui sindicat, aceşti truditori pasionaţi nu sunt suficient de vocali pentru a atrage atenţia mass-mediei pentru un „breaking news”, aşa cum fac alte categorii de bugetari şi, ca atare, se mulţumesc de voie-de nevoie cu salariile cele mai ridicole, ca urmare a vechii mentalităţi a factorilor de decizie guvernamentali: cultura nu produce, ea consumă! În această idee, aproape toţi miniştrii culturii care s-au perindat după 1990 au tăcut chitic şi nu au luptat, mai deloc, pentru o salarizare decentă în ansamblul sistemului pe care îl conduceau, ca şi în prezent.

Mă întreb pe ce criterii erau - şi sunt încă - stabilite până în prezent salariile derizorii ale personalului din muzee şi alte instituţii de cultură şi, mai cu seamă, ale celor care răspund de sănătatea exponatelor de o incomensurabilă valoare artistică, istorică şi documentară. Urmare a salarizării  foarte modeste a celor care lucrează în instituţiile de cultură, sunt şi pensiile lor, care, în majoritatea cazurilor, nu reusesc sa acopere cheltuielile casnice de rutină de la o lună la cealaltă. La o vârstă mai înaintată, vizitele la medici se înmulţesc, ca şi necesarul de medicamente, în dauna altor nevoi cu care erai obişnuit până să fii radiat din sistem şi considerat, nedeclarat, o povară pentru el. Ajuns în pragul pensionării, în urmă cu câţiva ani, am aflat din surse - fiindcă nu era nimic comunicat oficial - că persoanele care au lucrat în instituţii de cultură aflate în subordinea Ministerului Culturii şi se pensionează, au dreptul de a primi legitimaţii nominale, pe baza cărora să poată intra gratuit în muzee, teatre, săli de concerte ş.a.m.d.  Am solicitat Ministerului Culturii o asemenea legitimaţie, dar am primit cu stupoare vestea că nu mi se va putea elibera, deoarece ministerul nu mai avea bani pentru tipărirea lor. Mi s-a dat doar o fiţuică amărâtă numită „adeverinţă”, prin care se adeverea că am lucrat în sistemul respectiv şi, pe baza ei, aveam drept de intrare gratuită în  instituţiile pomenite mai sus. Până în ziua de azi mi-a fost ruşine să mă folosesc de acea hârtie, ca să evit umilinţe gratuite, aşa cum li s-a întâmplat multor altora ca mine.  Nu demult, la o cafea, mi s-a plâns un fost coleg despre aventura petrecută împreună cu soţia, veniţi să asiste la un concert într-o cunoscută sală de spectacole din buricul Capitalei. Au fost primiţi, cu oarecare surprindere si, pe baza legitimaţiei de pensionari din Cultură, li s-a spus să se aşeze unde vor. Insă au fost sculaţi de câteva ori de către adevăraţii „posesori” plătitori ai locurilor respective. In cele din urmă, li s-au adus două taburete, ca să poată sta la capătul unui rând de scaune. Fiind deranjaţi continuu de către cei care vroiau să se îndrepte spre locurile indicate pe biletul fiecăruia, cei doi soţi, enervaţi şi potopiţi de o mare lehamite, s-au ridicat şi au părăsit sala. Amicul mi-a spus, hotărât, că acea legitimaţie i se pare tocmai potrivită să stea în camera de zi, sub piciorul unei comode vechi, cu valoare de patrimoniu, care este puţin şchioapă.